Boala hemoroidală este una căreia îi prieşte stilul de viaţă modern cu alimentaţie haotică, sport puţin şi mult stres.
Se estimează că 50% din populaţie, adică 1 din 2 oameni se va confrunta la un moment dat al vieţii cu hemoroizii, potrivit dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg la OK Medical, clinică specializată în diagnosticarea şi tratarea hemoroizilor.
Este important de ştiut ce anume ne predispune la acest diagnostic, dar şi care sunt paşii corecţi după ce bănuim o astfel de afecţiune, recomandă adevarul.ro. „Factorii de risc pentru hemoroizi sunt multipli – începând de la scaunul tare, constipaţia. Perioadele lungi modifică vascularizaţia la nivelul plexului venos hemoroidal. Perioadele lungi de diaree, la fel, produc nişte modificări pentru că atunci scaunul este mai acid şi modifică, la fel, vascularizaţia.
CITEȘTE ȘI: DE NERATAT: Pare doar o buruiană, dar ascunde soluţia împotriva hemoroizilor şi a asteniei de primăvară
Vorbim şi despre o moştenire genetică – transmiterea oarecum ereditară a calităţii colagenului, a venelor, a valvelor venoase care sunt mai competente sau mai puţin competente – mai uşor pot să facă boli ale venelor cei care au în familie aşa ceva: hemoroizi, varice, varicocel.
Sarcina e un factor foarte important care apare la femei.
Altă cauză – consumul de alcool în cantitate mare, care se ştie că produce vasodilataţie.
Statul mult în fund, care se întâmplă în cazul şoferilor, taximetriştilor, dar şi, atenţie, statul mult pe toaletă. Toaleta nu este bibliotecă, o defecaţie prelungită traumatizează zona.
Chiar şi sportul în exces dăunează dacă vorbim de ridicări dese de greutăţi pentru că aceste exerciţii cresc presiunea abdominală pe perioade lungi.
Obezitatea este şi ea factor de risc, dar şi dietele moderne – Dukan, cele pe bază de proteine – pentru că nu au incluse fibre alimentare, fructe, legume, şi duc la constipaţii“, explică dr. Dan Andronesi.
Boala hemoroidală este în continuare un tabu pentru români spune doctorul, care atrage atenţia că vede tot mai multe cazuri dramatice: diagnostice grave care au fost interpretate de pacienţi drept banali hemoroizi şi tratate după ureche.
„Recent, am văzut o doamnă care credea că are abces anal, probabil citise pe internet, când, de fapt, avea o tumoră sângerândă, care trebuie operată, iradiată. Sau, mai demult o altă doamnă de 40 de ani, tânără, credea că are un hemoroid de câteva luni, de fapt era o tumoră anală, a fost trimisă la iradiere, după aceea a trebuit operată. Iar operaţia în cancerele de anus înseamnă amputaţie de rect. Dacă ea venea de la început, când era un polip sau o formă benignă, nu se ajungea la formele grave şi la tratamentele agresive“.
CITEȘTE ȘI: Gutuia – leacul miraculos al naturii: Efect asupra sistemului digestiv, dar şi asupra stresului şi insomniei
Recomandarea medicilor este limpede: trebuie să lăsăm ruşinea deoparte şi să mergem la proctolog, singurul în măsură să pună un diagnostic clar şi un tratament care funcţionează.
„Proctologia e ştiinţa care se ocupă de aşa ceva, doar un proctolog poate diagnostica. Pentru că omul se gândeşte că sunt hemoroizi, simptomele se potrivesc cu ce a auzit, a citit pe internet. Însă poate fi şi o tumoare acolo, poate fi un cancer, putem avea un abces, o fisură, o tromboză, sunt foarte multe şi fiecare se rezolvă diferit.
Dacă stăm foarte mult şi avem o tumoare acolo, ea poate deveni inoperabilă sau poate progresa spre metastaze. În ceea ce priveşte tratamentul hemoroizilor, dacă acesta este diagnosticul corect, vă spun sincer: tratamentele locale cu creme, geluri, promovate destul de agresiv, nu fac altceva decât să niveleze mucoasa, să o vindece pe moment, dar lasă mai departe să crească hemoroizii şi, bineînţeles, cu apariţia de complicaţii din ce în ce mai grave, mai frecvente.
Asta înseamnă automedicaţia, ne dăm cu crema şi avem senzaţia că ne simţim mai bine. Dar încurcăm un diagnostic care poate să ne salveze viaţa, cum sunt tumorile, sau diversele boli inflamatorii colonice. Există diverse boli, spre exemplu rectocolita ulcerohemoragică, în urma căreia pierdem sânge, avem inflamaţie şi ne dăm cu o cremă, dar tratamentul e cu totul altul”, declară dr. Dan Andronesi.
Medicina actuală permite tratarea hemoroizilor fără intervenţie chirurgicală, prin metode non-invazive, cu recuperare rapidă. Metodele recomandate de specialiştii de la OK Medical sunt fototermocoagularea în spectru infraroşu plus ligatura cu benzi elastice.
CITEȘTE ȘI: Verdictul medicului nutriţionist: Rolul fasolei în alimentaţie şi sub ce formă trebuie consumată
Boala hemoroidală poate fi evitată prin ocolirea fast-food-ului, condimentele picante şi alcoolul, prin consumul de fibre alimentare, o greutate normală şi mult sport. Este indicat să ne ridicăm de la birou la fiecare 45-50 de minute şi pentru puţină mişcare, întocmai ca elevii în pauzele şcolare.